Editura Muzicala

În acest portret al artistului la maturitate, Viorel Munteanu ne apare ca un om de cultură de largă cuprindere, cu realizări prestigioase, accesibile doar unor spirite alese.

Cele patru lucrări camerale cuprinse pe acest disc grăiesc despre forţa imaginativă a artistului, ca şi despre diversitatea preocupărilor sale tehnice în scrisul muzical.

Ipostaze pentru clarinet şi pian datează încă din 1971 şi au un caracter variaţional, pornind de la intonaţii derivate din colind. Acestea sunt transformate prin alteranţe cu structuri mult mai moderne ca melodică şi ritm, evoluând spre pagini spectaculare prin modernismul lor. Creşterea în două valuri va fi urmată de o revenire la atmosfera calmă a începutului. Autorul demonstrează un meştesug bine strunit, cu insistenţe culminative frumos arcuite, dar şi cu pagini de colorit şi rafinament sonor.

In Sonata pentru vioara şi pian, concepută în 1974, caracterul scriiturii pare mai aşezat, mai neoclasic, în ciuda gradului intens de cromatizare, subliniat polifonic – un soi de polifonie heterogenă, cu independenţa planurilor –, care creşte discursul spre intensivitate şi-l arcuieşte apoi spre calmul începutului, într-o primă parte. Cea de a doua mişcare are un caracter rubat, post-enescian, cu fine heterofonii. Finalul pare din nou mai neoclasic în articularea sa, dar cu accente moderne bine conduse. Autorul construieşte o lume armonică şi polifonică plină de interes, cu culminaţii şi detensionări alternate cu judiciozitate şi gust. Un amănunt demn de interes este faptul că această sonată e dedicată profesorului şi apoi prietenului său, Vasile Spătarelu.

Invocaţiile pentru clarinet solo reprezintă de fapt tot o sonată cu 3 mişcări contrastante. E un răspuns neaşteptat la „campania” de creaţie declanşată de profesorul Vasile Robciuc de la Asociaţia „Tristan Tzara” din Moineşti în anii din urmă, pentru a construi un monument de glorificare prin muzică a imaginii poetului dadaist. Răspunsul lui V.Munteanu la această chemare nu a utilizat texte poetice, dar a constat într-o piesă de un cert caracter modern. Efectele sonore speciale duc uneori cu gândul la practicile improvizatorice ancestrale, dar oferă şi o deschidere spre universul imagistic al contemporaneităţii.

Concertino pentru flaut, oboi si fagot e o capodoperă: fericită îmbinare a unei scriituri modale cu caracter românesc, cu o orientare neoclasică şi cu o direcţionare modernă de cel mai bun gust. Impecabilă ca scriitură, lucrarea e foarte atrăgătoare şi ca lume expresivă, plină de colorit, cu rafinamente speciale, până la rigoarea unei pulsaţii ritmice dar conduse. Ciclul se compune din Fantasia, Capriccio, Ballata şi Rondo-Toccata, făcând astfel trimitere la revolute forme baroce reactualizate într-o factură modernă, aşa cum întâlnim şi în unele lucrări ieşite de sub pana maestrului S.Toduţă. Lucrarea este dedicată efigiei lui Lucian Blaga, purtând chiar mottóuri interioare din lucrările acestuia, la părţile I şi III. De fapt, părţile lente, moderate ca amploare, pot fi văzute ca introduceri la corelatele lor rapide. Concertino pentru trio de suflători al lui Viorel Munteanu a constituit încă de la apariţie, în 1986, o carte de vizită mai mult decât meritorie pentru autorul lui, impunându-l în lumea muzicală printr-o importanta reuşită, alături de renumitele Glasuri ale Putnei.

Interpreţii ieşeni ai muzicii lui Viorel Munteanu dau dovadă de o foarte bună tehnicitate şi răspund excelent numeroaselor exigenţe ale partiturilor. E semnul nu numai al unei solidarităţi de breaslă, în jurul unei personalităţi mai mult decât agreate, ci şi un argument pentru a ne face să conştientizăm maturitatea nebănuită a acestei pleiade de artişti de valoare.

Dan VOICULESCU

Pentru comenzi:

021.312.98.67

em@edituramuzicala.ro

preţ – 26 lei