ACASA      |     EDITURA      |     ARHIVA      |     COMENZI      |     CONTACT
EDITURA MUZICALA 2010
    Deşi la prima vedere, poate în grabă, problematica abordată de antropomuzicologul Marin Marian Bălaşa în noua sa carte ne poate provoca o anumită nelinişte, un parcurs puţin şocant, finalul demersului nostru, ca lector, ne-a condus la o dezlegare sufletească, la un plus în a recunoaşte că temele susţinute de autor sunt chiar ale noastre. Sunt temele muzicii tradiţionale, fiindcă prin dimensiunea ei modernă „antropologia muzicală nu e decât dezvoltarea naturală a etnomuzicologiei, ori cel puţin dimensiunea finalistă, egal sociologică şi filosofică, ce include analitismul de tip clasic-tradiţionalist, însă îl şi «salvează» în speculativul interpretării, explicării şi comentării sale umaniste”. Marin Marian ne invită să înţelegem şi demonstrează convingător că şi „strada, ratatul, mahalaua şi fărădelegea – realităţi sociale mai puţin nobile – reprezintă motive, surse sau măcar ocazii de cultură”. De altfel, studiile privind revalorificarea spaţiului urban, muzica puşcăriei sau maneaua, ş.a., ne-au convins cât de mult şi util se poate implica, măcar pentru o reculegere sinceră, omenească, muzicologul în calitatea sa de antropolog al mileniului trei. Marin Marian descoperă dincolo de „scena oficială” o aglomerare de situaţii şi gesturi pentru care antropologia muzicală „dă văzutului alternativa şi valoarea unei investiţii intelectuale personalizate”. Pas cu pas, lumea ce îl preocupă cu patimă profesională pe Marin Marian devine mai interesantă, mai bogată spiritual. Din punctul acesta de vedere, cartea trebuie citită şi studiată cu răbdare, cu înţelegere şi responsabilitate, chiar cu dorinţa de a subscrie la ideea de modernizare şi europenizare prin discursul modelator al antropologiei muzicale.
Constantin Catrina

    O carte incitantă, surprinzătoare, originală (mai ales pentru cei care nu-l cunosc pe autorul-muzicolog/folclorist/antropoloig/etnolog-estetician), o antologie de studii ce tratează despre muzica de stradă, bani şi muzică, manea, muzica puşcăriaşilor, dar mai presus de toate pledează pentru schimbarea termenului de etnomuzicologie în antropologie muzicală; într-o frază concluzivă, un volum plin de capcane ale politicului şi apoliticului, cu idei îndrăzneţe, inedite, şocante, ultra-blindate de bibliografie, condimentate cu sare şi piper, ce poartă marca inconfundabilă „Marin Marian-Bălaşa”. Spaţiul restrâns nu ne îngăduie să insistăm mai mult, dar cartea antropologului Marin Marian merită citită pagină cu pagină, fiindcă este... „super”!
Viorel Cosma

Marin Marian-Balasa
Muzicologii, Etnologii, Subiectivitati, Politici


acasa      |     editura      |     arhiva      |     comenzi      |     contact
        Foarte personal în tot ceea ce face şi scrie, iubitor de paradoxuri şi uneori de excentricităţi, vizibile în chiar stilul său, alegându-şi cu grijă temele sau lăsându-se ales de ele („acum consider că nu etnologul sau antropologul, în speţă etnomuzicologul este acela care-şi decide subiectele de cercetare, ci dimpotrivă, subiectele cercetării sale îi determină implicarea şi profunzimea sau consecvenţa implicării sale”), Marin Marian Bălaşa face din volumul Studii şi materiale de antropologie muzicală o pledoarie sinceră şi convingătoare pentru etnomuzicologia convertită în antropologie muzicală ca ştiinţă activă, angajată, a prezentului imediat, şi pentru definirea cât mai precisă a statutului social şi profesional al slujitorilor ei: „Antropologul muzical e unul din inşii vindecaţi de vulgaritatea de a considera că numai ruralul, tradiţionalul şi instituţiile consacrate sunt sursă de cultură, sacru, rit şi epifanie (sau orice alte valori la care ne-am deprins a ne referi cu admiraţie).
        Au trecut deceniile în care discursul academic cânta corul homofon al deplângerii decăderii cutumelor peizane şi al desacralizării ca tară tipică oraşelor. Antropologia modernă e una cu interes respectuos inclusiv pentru mărunt şi anecdotic, cu atât mai mult cu cât oraşul, inclusiv acela occidental, excelează în actualizarea, inventarea şi reinventarea perpetuă a elementelor de creativitate spirituală. E necesară doar observaţia ingenuu-genuină, detaşarea de omeneasca, dar neştiinţifica, comparare sentimentală, iar atunci mirarea în faţa gesturilor, contextelor, efectelor, influenţelor, conexiunilor şi comportamentelor, fie prevăzute, dar mai ales neprevăzute, din citadin, se poate transforma în ştiinţă sensibilă şi în conştiinţă informată cultural.” Avem aici o sugestivă schiţă de portret al cărui model este autorul însuşi, un autoportret, în care se pot recunoaşte şi alţii, dacă nu astăzi, cu siguranţă într-un viitor foarte apropiat. Căci cadrul este desenat cu precizie şi perspectiva atrăgătoare.
Nicolae Constantinescu